Nu știu ce m-a apucat, dar așa nu am mai avut mare chef de scris în ultima vreme… Nah, căldurile astea infecte. Sper totuși să mă (re)apuce creația. Și asta cât mai curând, pentru că mă plictisesc și eu să vad că nu mai e nimic nou be blogul ăsta.
Mda, blogul meu un e un sărac. Dar, nu face nimic. Sper că muzele dau inspirație pe credit
Cu Neuronul Șturlubatic scufundat în serioase probleme existențiale și cu restul minții la politica mondială, încep săptămâna asta cu foarte multă poftă… de cafea. Am un presentiment că după ce voi fi săpat în fundamentalismul islamic și în politica externă a României din anii ‘90 mă voi simţi uşoară ca un fulg. Încerc să fiu happy and shiny, optimistă şi plină de viaţă, cu toate că îmi este cam lene. Nu ştiu de ce, dar cred că Scaraoţchi şi-a băgat coada. Şi am citit mult zilele astea. Am citit Dune, printre altele, şi am cam rămas blocată pe Arrakis, Caladan, Giedi Prime şi Kaitain :D. Mai mult, Lea din The Experiment mă cam cheamă către dânsa, să descoperim ce s-a întâmplat cu echipa ei. Mda, sunt în lumea mea. Combinaţii de experimente sabotate, intrigi politice, jihad-uri butleriene şi mai de pe la noi de acasă. HooHoooo, ce dusă e mintea mea!!!
Cu riscul de a deveni penibilă, voi continua cu tema oamenilor de rahat care suntem. Pentru că nimic nu este mai urât și mai tragic decât moartea copiilor, nu mai vorbim de sinucidere. După sinuciderea copilului “emo”, toată lumea a venit cu idei şi păreri. Că e muzica de vină, că profesorii şi părinţii, că anturajul. Vă zic eu cine e de vină. TOATĂ SOCIETATEA! Pentru că suntem consumerişti, pentru că muncim ca să AVEM, pentru că vrem STATUT SOCIAL, pentru că facem copii de plictiseală sau ca să arătăm că putem, pentru că nu ştim ce să facem cu ei după ce au venit pe lume. Pentru că responsabilitatea începe de la 18 ani (legal) şi fiecare dintre noi are o contribuţie la lumea deprimantă în care copiii se sinucid, pentru că ne doare pe toţi la bască de gunoaiele pe care le aruncăm pe stradă, de femeia gravidă cu 5 sacoşe în mână pe care nu o ajutăm că e penibil, pentru că babele şi moşii trag ţara în jos, scuza noastră ca să nu îi ajutăm când au nevoie sau să le dăm locul în troleu. Pentru că e mai trendy să mergi în mall şi să îţi vopseşti părul violet cu două milioane, pentru că e mai cool în club decât să ajuţi un copil să traverseze pe la trecere, pentru că ne grăbim la volan şi nu avem răbdare ca baba Leana să treacă strada sau să urce în autobuz. Pentru că ne cunoaştem de luni de zile, frecventăm aceleaşi locuri, iar când ne vedem pe stradă nu ne salutăm. Pentru că suntem imuni la orice dovadă de omenie, dacă nu e cineva pe zonă să vadă ce faptă bună am făcut noi. Pentru că mereu găsim o scuză şi un vinovat, niciodată în persoana noastră, în nepăsarea de zi cu zi, în lipsa de suflet. Dacă tot trăim fiecare numai pentru sine şi pentru cei 60 de metri pătraţi din jurul nostru, hai să ne întoarcem la legea junglei. Hai să fim lupi, rechini şi şacali. Că de asta avem minte, de asta am umplut planeta asta: pentru ca după milioane de ani de evoluţie să fim nişte animale.
O idee, despre cum văd unii copii lumea. Poate insensibilii câştigă un strop de perspectivă:
Este trist când se duc artiști, oameni mai mici sau mai mari. Dar ei au trăit, au lăsat ceva în urmă. Când este vorba de un copil, este tragic și revoltător. Și în loc să catalogăm și să facem pe deștepții, mai bine am începe să ne întrebăm ce lume oferim copiilor care vin în urma noastră.
Vă prezint cea mai tare jucărie de pluș ever: o cheamă Dodo, este o foarte dulce hipopotămiță, cu pijamale albastre. Are chiar și papuci :D. Ea este noua membră a familiei noastre. Din lipsă de copii care să o ia în primire, o țin pentru mine. Sunt eu un copil destul, așa că … she’s all mine :).
Pentru că alaltăieri mi-am cumpărat un pepene galben, ieri mi-am cumpărat trei. Ce n-aş face pentru încă pe-atâţia :D. Şi cineva mi-a spus că sunt ca dodos din Ice Age:
Ok, leapșa este de la Ionuț, care cred că simte nevoia să mă scoată din amorțeală :D. Here goes…
1. Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al-4-lea rand. Cartea se numește The Tain, o traducere din irlandeză a Tain Bo Cuailnge. Pagina 18 este goală. 2. Fara sa verificati, cat e ora? 11.25 3. Verificati 11.28 4. Cum sunteti imbracat/a? Decent. 5. Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati? Blogul lui Ionuţ. 6. Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului? Ciripit discret, acoperit de maşini. 7. Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva? Ieri, cu scopul unic de a-mi cumpăra pepene galben. 8. Ati visat ieri noapte? Da. Nişte, un fel de… oameni-păsări. 9. Cand ati ras ultima oara? Azi noapte pe la 2.30 când Enachele a găsit cd-urile cu driverele pentru placa de bază şi de reţea sub nasul lui. După câteva ore de căutări prin orice alte părţi şi instalarea driverelor respective de pe net. De pe site-ul Asus. Cine a avut treabă cu ăştia trebuie să ştie că nu e amuzant să ai nevoie de ceva de pe site-ul lor. 10. Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti? Un tablou nu foarte mare, o vază cu flori. 11. Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara? Un munte. 12. Care ar fi ultimul film pe care l-ati vazut? The Forbidden Kingdom. 13. Ati vazut ceva neobisnuit astazi? Faţa mea în oglindă. 14. Ce parere aveti despre acest chestionar? Lung. 15. Spuneti-ne ceva ce nu stim inca? Stau cu capul în jos. Dar cred că s-a văzut asta până acum. 16. Care ar fi prenumele copilului dvs daca ar fi vorba de o fetita? I have no idea. Nu iau în calcul o fetiţă. 17. Idem cu 16…mie lene Dragoş sau Luca. De menţionat că nu m-am consultat cu viitorul tătic. 18. V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate? Da… Nu mă atrage încă ideea. Cred că mai am multe de făcut aici. 19. Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe Portile Raiului? Nu îmi doresc, dar cred că asta mi-ar spune: Ai urmat greşit indicaţiile, era cealaltă dreapta. 20. Daca ati putea shimba ceva in lume in afara de politica, ce ati schimba? Aş roti oamenii pe continente, dar nu oamenii politici. 21. Va place sa dansati? Da. 22. George Bush? Doar un om, cu cele de rigoare . 23. Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor? That’s ancient history. Chiar nu îmi amintesc. Nici nu ştiu când m-am uitat la TV ultima oară. 24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar? Enache (pentru că e restant cu o leapşă), Uana (pentru că scrie rar), Roxxxy (ca să-i complic existenţa), Fărâmă de Suflet (pentru că e ultimul venit).