Recent am văzut un film “gotic”, care mi-a plăcut enorm. “Gabriel”, sau mai precis călătoria arhanghelului Gabriel sub formă umană, cu toate slăbiciunile ei, în Purgatoriu. Misiunea lui este de a duce lumina în acest loc, unde demonii şi arhanghelii se bat pentru sufletele oamenilor. Unul contra unul în fiecare ciclu. Gabriel este ultimul arhanghel dintre cei şapte, şi îşi găseşte fraţii în stări deplorabile, învinşi.
Mi-a plăcut realizarea, jocul actorilor, povestea - what the … I’m a sucker for angels :D.
Ceea ce m-a şocat a fost asemănarea dintre oameni şi demoni. Ambele “specii” justifică încălcarea regulilor jocului prin goana după libertate, fuga de voinţa impusă. Mai mult decât atât, cei care se vor uita la acest film, vor observa că Asmodeus şi-a găsit pereche. O blondă, care se dovedeşte a fi chiar frumuşică mai spre final. Doar că, atunci când o vedem prima dată, ea este imaginea blondă a lui Asmodeus, obsedat de propria înfăţişare. S-a gândit el, Asmodeus să o transforme pe nefericita aia, astfel încât să ia “chipul şi asemănarea” atât de dragi lui.
Şi acuma stau şi ma dumiresc. Noi, oamenii facem chestia asta absolut bolnavă cu cei din jurul nostru. Toată lumea încearcă să schimbe pe toată lumea. Soţiile încep să pretindă schimbare de la soţi, şi invers. Copiii trebuie să urmeze şcolile pe care noi nu le-am putut face sau carierele de care nu am fost în stare. Prietenii găsim din ce în ce mai greu, pe măsură ce înaintăm în vârstă, pentru că oamenii se schimbă mai greu şi nu reuşim să transformăm fiecare prieten într-un “Eu”.
Hai să zicem că asta nu e mare filosofie. Aşa face omul de când lumea, cel slab trage la cel puternic pentru că îi oferă coloana vertebrală care îi lipseşte, iar cel puternic are o plastilină cu care să se joace pentru o vreme. It’s a win-win situation. Dar ce te faci când întâlneşti un alt “Tu”? Îl schimbi, ca să fii Unic, sau te schimbi pentru a nu fi ca el/ea?
Acestea fiind zise, am o lucrare de făcut până dimineaţă, dar vă invit la un preview de pe iutube: